DIN SACUL CU PROTESTE: Pagini de viaţă - Copilul prostit pleacă în căutarea artei

Nu poţi şterge paginile deja scrise în viaţa ta. Ah, de câte ori nu mi-am dorit să sparg condeiul şi să arunc bucăţelele de hârtie în zări îndepărtate, dar nu mă îndur. Sufletul, şi aşa rănit, ar suferi mai mult la orice infimă mişcare, precum o rană deja creată, sângerândă, care vibrează de durere la cea mai mică atingere.
Să sparg barierele, să las valurile să se spargă de ţărm, la fel ca toate întâmplările care au marcat trecutul. Însă amintirile şi întâmplările nu valuri sunt, ci stânci grele de granit ce nu se pleacă nici în faţa infinitului, nu se îndură să tremure în faţa simţirii reci a lacrimilor ce cad pe obraz.

Trăim într-o lume în care ar trebui să avem inimi de piatră în raport cu progresul tehnologiei. Dar nu am rămas în fond decât nişte biete marionete, ghidate de al sentimentelor păpuşar.
Apă, vreau să beau apă pură şi să mă înfrupt din realitate. Dar care e dimensiunea realităţii adevărate în care trăim? Dacă înainte de toate am ajuns să ne minţim pe noi înşine, ca un cabotin care visează să joace pe Broadway, dar în fond nu e decât un sărman pseudoactor într-un orăşel de provincie în care oamenii merg mai des la birt decât la teatru.
A murit dragostea noastră pentru frumos, arta se stinge, şi încet se scurge şi ultima doză de purificare a sufletului de care vorbea domnul Aristotel. Ce tragedie?? Tragedie e existenţa de carton pe care o ducem acum. Adio Chopin, bun venit Vijelie!
Credeai că îmi e dor de mine? De ce mi-ar fi? Nu (mai) ştiu cine sunt.

Asculta mai multe audio Muzica