Mediocritatea este plaga civilizaţiei.

Mediocritatea este plaga civilizaţiei. (John Fowles)

joi, 18 octombrie 2012

Femeia...(între sexualitate liberă și bariere sociale]


In dimineata aceasta, am primit un telefon de la bunica mea care vroia sa imi dea un sfat legat de manifestarea mea in public. Ea considera ca nu este un gest frumos sa te saruti in public, si ca eu facand asta, urmez un tipar si ma inscriu in "aceeasi categorie cu multe alte persoane", pe care ea le-a condamnat in trecut cand le-a vazut facand asta. Evident ca nu m-am putut abtine sa nu ii explic de unde provine frustrarea ei, lucru pe care ea l-a perceput ca fiind un atac personal la adresa ei. I-am explicat ca in momentul de fata orice actiune a mea vine dintr-o manifestare deschisa a unei stari interioare si nu are nici o legatura cu faptul ca vrei sa te saruti in public cu iubitul tau pentru ca asa face toata lumea. Nu pot sa inteleg de ce ne-am reprima un comportament natural, pe care simti ca vrei sa il faci, doar ca sa nu iti lezezi imaginea ta sociala, care nu te incalzeste cu nimic, pentru ca doar te impinge sa porti o masca ce nu te reprezinta, ci reprezinta o entitate creata care nu iti apartine, si care doar ar actiona in conformitate cu normele sociale. Totodata, ii inteleg frustrarea, care provine doar dintr-o sexualitate ne-exprimata si pe care nu si-a inteles-o. Ea percepe orice semn de sensibilitate ca o slabiciune si nu si-a aratat niciodata sentimentele reale in manifestari fizice fata de copiii sai sau fata de mine ca nepoata, pentru ca sa nu cultive in copil un sentiment ca ar fi mai special decat altii sau sa devina egoist.
In acelasi timp, spunand ca sarutul este un act de intimitate”, incadreaza toata frumoasa interactiune (cu tenta sexuala) dintre doua persoane, intr-o cusca, pe care o restrange si stie ca trebuie sa o tina separata de lumea exterioara- pentru ca ea a fost crescuta intr-un mediu social in care asta s-a promovat, si a preluat aceasta valoare ca fiind una proprie, dar cu care realmente, daca ar sapa mai adanc in interior, nu se identifica. In momente de acest gen apreciez la mine ca nu am preluat toate inocularile venite din jurul unor persoane apropiate – care imi vor binele, dar care il centreaza gresit- despre cum sa fiu si despre cine sunt, iar in relatiile mele cu barbatii m-am manifestat pe o filiera naturala, a firescului, pe care nu am stat niciodata sa o analizez. In aceeasi categorie intra si sintagmele pe care le mai aud de la cunostiinte, ca „nu trebuie sa ii arati unui barbat ca tii la el, sau sa ii spui ca il iubesti, sa te arati prea interesata”. Cu ce scop? Ar fi doar o batalie castigata pentru un orgoliu care apartine unui joc al mintii, in care stii ca daca faci pe interesanta, devii mai misterioasa, si asa nu risti ca barbatul sa isi piarda cat mai repede interesul fata de tine. Multi oameni nu sunt constienti de raul pe care si-l fac promovand un astfel de comportament, pentru ca nu duce decat la relatii de carton, interactiuni de carton si frustrari pe care si le cultiva fiecare in parte, le acumuleaza in interior, iar cand se elibereaza supapa, ies la iveala prin crize de plans, atacuri de panica, isterie sau alte comportamente ce tradeaza consumul interior de pana atunci.
Interactiunile reale intre oameni au loc numai pe terenul fertil al sinceritatii, in care fiecare nu vine decat cu ceea ce este, si fiecare este ceea ce este, gol si dezgolit de briz-brizurile create de minte, in care este vulnerabil, dar puternic tocmai prin vulnerabilitate. Noi ca oameni, avem undeva in adancurile noastre un simt al lucrurilor autentice, cu toate ca adevarul pana in momentul in care isi castiga batalia cu ego-ul nostru si cu orgoliul, va fi cat se poate de mult mascat de minte prin tot felul de comportamente de „coping”: negare vehementa, credinta ca cineva ne doreste raul, neincrederea in bunele intentii ale unor persoane care si-au asumat ce sunt, amanare a confruntarii etc. Mintea isi va gasi mereu o portita de scapare pentru a incepe sa ne controleze, de aceea este imperios necesar sa simtim cand incepem sa alunecam pe panta neincrederii in ceea ce provine din simtire. 
Asadar, cu toate ca tot ceea ce se promoveaza la nivel social despre cum sa avem relatii de calitate, cum sa mentinem focul pasiunii viu si sa evitam plictisul este contrar a ceea ce afirm eu acum, indemn toate femeile ca in orice interactiune cu un barbat sa se lase sa pluteasca pe fiecare moment; daca vrea sa il sarute intr-o izbucnire de mare dorinta, SA O FACA, daca doreste sa ii spuna ca apreciaza prezenta lui sau orice altceva, SA O FACA, pentru ca barbatii adevarati vor aprecia mereu acest lucru. In situatii de acest gen nu se mai pune problema ca te afli intr-un joc de putere, in care el ajunge sa te domine, doar pentru ca tu ca femeie, ai fost vulnerabila in acel moment si ai facut ceea ce ai simtit ca vine din tine. 
Nu devenim in nici un caz inferiori, pentru ca actionam dupa cum simtim, si nu dupa cum inghitim pastila de la societate ca ar trebui sa simtim. Este foarte adevarat ca unii barbati, care inca nu se inteleg pe ei, profita de situatiile de acest gen, in care femeile isi arata atasamentul fata de ei, pentru a putea manipula printr-o afisare a unui dezinteres, pentru ca stiu ca astfel devin si mai interesanti. Acest lucru nu trebuie insa sa va descurajeze  in a fi o femeie care se manifesta prin expresia unui lucru ce vine dintr-o sfera a abisalului interior. Genul acesta de situatii ne ajuta sa facem distinctia intre barbatii adevarati (nu stiu cum altfel sa ii numesc, dar nu adjectivul este relevant,- le-as spune mai degraba Barbatii/Barbatul, cu majuscule) si cei care inca mai sunt prizonierii temerilor lor, a neintelegerii sensibilitatii lor etc. In scurt timp vor intelege si aceia carora le place sa se joace cu starea de interes a femeii, faptul ca, castigul real se petrece in momentul in care nu exista nici o miza, iar asta duce la relatii sanatoase.
 Jocul acesta de-a soarecele si pisica, pe langa gadilarea orgoliului, nu face decat sa nasca si sa prelungeasca nemultumiri de toate partile. Barbatii vor spune..”m-am plictisit sa tot fac asta, as vrea si eu sa am o femeie adevarata, sa pot sa o iubesc etc.”, dar pentru asta trebuie sa te iubesti pe tine insuti, sa iti iubesti vulnerabilitatea in anumite momente, sa iti iubesti faptul ca ai anumite limite, si sa iti accepti libertatea…a ta si a altora. E prea fragil cuvantul „iubire” ca sa ne jucam zilnic cu el si doar sa il patam printr-o aruncare pe buze, in momentul in care arata doar multumirea pe care o ai fata de tine, ca tu iubesti, si asta te face sa te simti foarte puternic si tare in parcare.
 Decat sa ajungem in situatia in care sa incepem sa analizam daca iubim sau nu, sau sa cochetam cu cuvinte mari ce incita la o pretiozitate, mai bine lasam ca in orice intalnire cu un barbat, sa se contureze lucrurile de la sine, sa nu tesem expectatii pe o panza in care nu proiectam barbatul de langa noi, ci ceea ce am dori noi sa fie. Daca iti place un barbat, simti ca te relaxeaza compania lui, ca iti trezeste femeia ce pulseaza in tine, fii cu el in acel momente, soarbe clipa ca si cum ar fi ultima picatura de apa in timpuri de seceta, mergi pe starea aceea, fie ca e vorba de un sarut sau de sex, fie ca e la prima sau a 280-a intalnire. Respectarea unui tipar sau a unei logici in urmarea unui ritual care este considerat firesc de societate, dar de care interiorul tau spune ca nu, nu ne aduce nici un beneficiu real. 

Scenariul clasic al ritualului dupa normele sociale, dupa spusele mancatorilor de seminte de la coltul blocului sau a batranelor care isi intorc capul dupa fiecare trecator: prima intalnire, incepem sa ne luam de mana, ajungem poate sa ne sarutam, daca suntem mai curajosi- ca altfel nu avem puterea de a accepta un refuz- ne dorim foarte mult, dar ne temperam pornirile, pentru ca ar fi prea de tot, daca eu ca femeie as vrea sa fii acum in mine, sa te imping mai tare, si sa te tin strans intre picioarele mele care se incolacesc pe corpul tau cald…ar fi de condamnat pentru ca m-ai clasifica drept o curva…asa ca mai bine respect ceea ce stiu ca trebuie, si astept sa ne „cunoastem mai bine”, inca vreo 4 luni, in care te tin pe tine ca barbat sa te masturbezi zilnic sau sa te culci cu altele, care sunt mai deschise, doar pentru ca eu nu am curajul sa fiu ceea ce sunt si sa te vreau, doar pentru a nu parea curva. In acest ritm, picatura cu picatura se acumuleaza ofuri si frustrari, care mai tarziu in cazurile cele mai nefericite, au consecinte dezastruoase. 
In momentul de fata, eu ca si femeie simt nevoia de a da mai departe bucuria ce ma inunda de fiecare data cand ma bucur de un moment autentic cu un barbat, pentru ca ma simt atat de conectata la el, incat ma desprind complet de exterior. Genul acesta de clipe le doresc fiecarei femei, pentru ca ilustreaza starea de prezenta, si acel camp pe care zburzi liber, despovarat de orice element din afara, care iti poate disturba binele acelei clipe magice. 

3 comentarii:

  1. Plictisitor de lung. De ce nu il trimiti si la "Cosmopolitan" sau "Unica"? E exact pe stilul lor...

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta o sa si fac, mai ales ca imi si caut de lucru.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu oricine poate înţelege ce ai scris, ca dovadă că nu a înţeles :)
    Pentru mine a fost prea... scurt :)
    Dar important este, bineînţeles, să fie potrivit pentru tine, nu pentru noi.
    Exustă nişte limite sociale ale bunului simţ, şi mi-ar fi plăcut să continui,intrând puţin şi pe teritoriul lor. Limitele acestea le percep dpv al faptului de a nu îi afecta în mod negativ pe cei din jurul tău. Libertatea individuală trebuie să aibă nişte limite impuse de societate, deoarece nu ar fi plăcut să călcăm în fecale pe trotuare datorită oamenilor care vor să îşi manifeste libertatea de a se căca în drumul altora. De aceea trebuie perceput faptul că normele sociale au în primul rând rolul de a proteja populaţia de manifestările libertine ale unor indivizi lipsiţi de bun simţ, care pot afecta etic, moral, sau chiar fizic pe alţi membri ai societăţii. Este fain să te simţi şi să te comporţi ca un om liber, dar am văzut şi oameni care au luat-o în freză pe stradă de la alţi oameni care s-au simţit lezaţi de acel comportament. În aceste cazuri, manifestarea libertină a comportat un risc, şi libertinii au avut de suferit. Toţi oamenii vor să se manifeste liber, dar fiecare are anumite limite de toleranţă privind manifestarea libertăţii celorlalţi. Dacă nu îţi plac manelele, probabil că te vei simţi cam naşpa dacă vecinul manelist va da audiţie la tot blocul la un concert în toiul nopţii. Dacă o va face în mod liber, repetat, cred că te vei simţi îndreptăţit să suni organul să vină să îl tragă puţin, la răspundere. Civică. Dacă un comportament al tău, aşadar, deranjează pe alţii din jurul tău, chiar dacă nu pe toţi, şi nici măcar pe majoritatea lor, cred că ar trebui înţeles că nu te poţi comporta în mod indiferent faţă de ei, continuând să faci ceea ce le displace sau îi deranjează. Dacă există şi numai unul, singur, rămâne o problemă de bun simţ... Indiferent că este bunica ta, sau un simplu necunoscut...
    Nu este un sfat. Este doar viziunea mea proprie. Modul în care eu văd lucrurile, problema libertăţii individuale raportată la repectul faţă de semenii mei. Te respect dar pretind acelaşi respect. Dacă nu, sânt de acord că trebuie să fii sancţionat când încalci normele convieţuirii sociale. Cât timp trăieşti în societate trebuie să respecţi regulile societăţii, deoarece ele împiedecă crearea haosului. Sânt aşadar un rău necesar...
    Bărbatul care îşi bate soţia şi copii nu trebuie să se simtă... liber să o facă, nu-i aşa ? Şi dacă o face, trebuie să suporte rigorile legii...

    RăspundețiȘtergere