Alb

by Peter Iancovici ™

Sau frumuseţea lucrurilor simple

Pentru unii implacabil, pentru alţii morbid, pentru cei mai mulţi pur şi inocent, ca o privire a  unei copile de la ţară, cu obraji rumeni şi prea multa bucurie pe chip. Prea multă bucurie pentru lumea aceasta mercantilă şi împietrită.

Aşa e albul. Nu glacial, ci cald, uman, îmbietor, cel puţin pentru mine.

Annie Lennox - Why

Asculta mai multe audio diverse



Azi-dimineaţă m-a întâmpinat un peisaj de iarnă, a nins... Urăsc frigul, şi cu toate acestea prima zăpadă a fiecarui an mă cucereşte mereu [...] poate fiindcă mă apropie mai mult de mine, şi nu doar atât - mă apropie de frumuseţea simplă a unei naturi pe care încercăm să o cucerim prin progresul tehnologiei. Uităm să fim oameni - oameni care au sensibilitate, acea sensibilitate de a empatiza cu lucruri care sfidează timpul şi care pot trezi în fiecare un zâmbet cât de mic. Nu cred că îmi place iarna pentru că mi-ar aminti de copilarie - am fost un copil relativ singuratic, în centrul atenţiei în sânul familiei, răsfăţat, apreciat, încurajat şi cam atât - puţine au fost ocaziile de a socializa cu ceilalţi copii, făcând bulgări de zăpadă sau oameni de piatră cu morcov pe post de nas şi cratiţă în cap. Dar nu cred că am pierdut nimic, pentru că anumite experienţe nu pot fi trăite în adevartul sens decât cu propria persoană, închişi între cei patru pereţi ai sinelui, închişi într-un confort emoţional şi într-un colţ în care poţi avea sentimente fără a fi luat în derâdere de o lume care acum a uitat să iubească, a uitat să plângă, a uitat să simtă ceva, orice. Oare de ce ne trebuie adrenalină, senzaţii tari, să ne simţim "în priză", când sunt atât de multe lucruri de văzut, de simţit, lucruri care există de veacuri şi nu a trebuit să le inventam noi pentru a ne simţi stimulaţi?!  Ne place să ne împopoţonăm, trăind în iluzia unei vieţi frumoase, cu ieşiri în cluburi, la cafenele, cu discuţii existenţiale la colţ de mall, ne place să ne complacem într-un joc stupid al seducţiei de-a şoarecele şi pisica, să părem interesanţi şi inabordabili, să ne minţim că suntem speciali şi de neînlocuit. Nu vreau să mă gândesc la buletinele de actualităţi ce vor urma, cu ştiri care anunţă scumpirea încălzirii, mii şi mii de datornici, cu ştiri care anunţă neputinţa finalizării unor lucrări în plină iarnă, sau condiţii vitrege pe drumurile publice, oameni înzăpeziţi, sau oameni uitaţi de lume în sate de munte, a căror copii au plecat în străinătate - oameni cu privirea rezervată, în sate în care au rămas doar câinii ca să urle disperarea unei lumi pline de contraste. 

Mă bucur că a nins, albul zăpezii mă face să zâmbesc. E natura mea, natura infinită!

Image courtesy, Peter Iancovici

Utopia ninsorii

Utopia ninsorii

de Marius Robescu

E timpul să ne gândim la utopia unui fulg de zăpadă

să ni-l închipuim inocent înfăşurându-ne inima,

căci nu altfel am fost aruncaţi pe pământ

ci prinşi în paraşuta albă a sufletului.

Dacă pleci într-o noapte de iarnă din patul tău cald

înconjurat vei fi ca o lampă de sute de fluturi,

împroşca-vor aripile lor cu polen sideral

ca faraonilor o mască de aur îţi vor pune pe chip.

Împlinite acestea, poţi să adormi fără grijă

braţele împreunate a rugă din umeri nu le mai ai,

foarfeca grădinarului ţi le-a tăiat într-o clipă

ca pe un mănunchi inutil de tulpini.

Şi glasul pierdutu-l-ai, afară doar dacă

cineva peste pieptul tău îşi coboară urechea:

atunci îl aude izvor cristalin curgând înainte

sub luciul verde al gheţii din veac.