In dimineata aceasta, am primit un telefon de la bunica mea
care vroia sa imi dea un sfat legat de manifestarea mea in public. Ea considera
ca nu este un gest frumos sa te saruti in public, si ca eu facand asta, urmez
un tipar si ma inscriu in "aceeasi categorie cu multe alte persoane", pe care ea
le-a condamnat in trecut cand le-a vazut facand asta. Evident ca nu m-am putut
abtine sa nu ii explic de unde provine frustrarea ei, lucru pe care ea l-a
perceput ca fiind un atac personal la adresa ei. I-am explicat ca in momentul
de fata orice actiune a mea vine dintr-o manifestare deschisa a unei stari
interioare si nu are nici o legatura cu faptul ca vrei sa te saruti in public
cu iubitul tau pentru ca asa face toata lumea. Nu pot sa inteleg de ce ne-am
reprima un comportament natural, pe care simti ca vrei sa il faci, doar ca sa
nu iti lezezi imaginea ta sociala, care nu te incalzeste cu nimic, pentru ca
doar te impinge sa porti o masca ce nu te reprezinta, ci reprezinta o entitate
creata care nu iti apartine, si care doar ar actiona in conformitate cu normele
sociale. Totodata, ii inteleg frustrarea, care provine doar dintr-o sexualitate
ne-exprimata si pe care nu si-a inteles-o. Ea percepe orice semn de
sensibilitate ca o slabiciune si nu si-a aratat niciodata sentimentele reale in
manifestari fizice fata de copiii sai sau fata de mine ca nepoata, pentru ca sa
nu cultive in copil un sentiment ca ar fi mai special decat altii sau sa devina
egoist.
In acelasi timp, spunand ca “sarutul este un act de intimitate”, incadreaza toata frumoasa
interactiune (cu tenta sexuala) dintre doua persoane, intr-o cusca, pe care o
restrange si stie ca trebuie sa o tina separata de lumea exterioara- pentru ca
ea a fost crescuta intr-un mediu social in care asta s-a promovat, si a preluat
aceasta valoare ca fiind una proprie, dar cu care realmente, daca ar sapa mai
adanc in interior, nu se identifica. In momente de acest gen apreciez la mine
ca nu am preluat toate inocularile venite din jurul unor persoane apropiate –
care imi vor binele, dar care il centreaza gresit- despre cum sa fiu si despre
cine sunt, iar in relatiile mele cu barbatii m-am manifestat pe o filiera
naturala, a firescului, pe care nu am stat niciodata sa o analizez. In aceeasi
categorie intra si sintagmele pe care le mai aud de la cunostiinte, ca „nu
trebuie sa ii arati unui barbat ca tii la el, sau sa ii spui ca il iubesti, sa
te arati prea interesata”. Cu ce scop? Ar fi doar o batalie castigata pentru un
orgoliu care apartine unui joc al mintii, in care stii ca daca faci pe
interesanta, devii mai misterioasa, si asa nu risti ca barbatul sa isi piarda
cat mai repede interesul fata de tine. Multi oameni nu sunt constienti de raul
pe care si-l fac promovand un astfel de comportament, pentru ca nu duce decat
la relatii de carton, interactiuni de carton si frustrari pe care si le cultiva
fiecare in parte, le acumuleaza in interior, iar cand se elibereaza supapa, ies
la iveala prin crize de plans, atacuri de panica, isterie sau alte
comportamente ce tradeaza consumul interior de pana atunci.
Interactiunile
reale intre oameni au loc numai pe terenul fertil al sinceritatii, in care
fiecare nu vine decat cu ceea ce este, si fiecare este ceea ce este, gol si
dezgolit de briz-brizurile create de minte, in care este vulnerabil, dar
puternic tocmai prin vulnerabilitate. Noi ca oameni, avem undeva in adancurile
noastre un simt al lucrurilor autentice, cu toate ca adevarul pana in momentul
in care isi castiga batalia cu ego-ul nostru si cu orgoliul, va fi cat se poate
de mult mascat de minte prin tot felul de comportamente de „coping”: negare
vehementa, credinta ca cineva ne doreste raul, neincrederea in bunele intentii
ale unor persoane care si-au asumat ce sunt, amanare a confruntarii etc. Mintea
isi va gasi mereu o portita de scapare pentru a incepe sa ne controleze, de
aceea este imperios necesar sa simtim cand incepem sa alunecam pe panta
neincrederii in ceea ce provine din simtire.
Asadar, cu toate ca tot ceea ce se
promoveaza la nivel social despre cum sa avem relatii de calitate, cum sa
mentinem focul pasiunii viu si sa evitam plictisul este contrar a ceea ce afirm
eu acum, indemn toate femeile ca in orice interactiune cu un barbat sa se lase sa
pluteasca pe fiecare moment; daca vrea sa il sarute intr-o izbucnire de mare
dorinta, SA O FACA, daca doreste sa ii spuna ca apreciaza prezenta lui sau
orice altceva, SA O FACA, pentru ca barbatii adevarati vor aprecia mereu acest
lucru. In situatii de acest gen nu se mai pune problema ca te afli intr-un joc
de putere, in care el ajunge sa te domine, doar pentru ca tu ca femeie, ai fost
vulnerabila in acel moment si ai facut ceea ce ai simtit ca vine din tine.
Nu
devenim in nici un caz inferiori, pentru ca actionam dupa cum simtim, si nu
dupa cum inghitim pastila de la societate ca ar trebui sa simtim. Este foarte
adevarat ca unii barbati, care inca nu se inteleg pe ei, profita de situatiile
de acest gen, in care femeile isi arata atasamentul fata de ei, pentru a putea
manipula printr-o afisare a unui dezinteres, pentru ca stiu ca astfel devin si
mai interesanti. Acest lucru nu trebuie insa sa va descurajeze in a fi o femeie care se manifesta prin
expresia unui lucru ce vine dintr-o sfera a abisalului interior. Genul acesta
de situatii ne ajuta sa facem distinctia intre barbatii adevarati (nu stiu cum
altfel sa ii numesc, dar nu adjectivul este relevant,- le-as spune mai degraba
Barbatii/Barbatul, cu majuscule) si cei care inca mai sunt prizonierii
temerilor lor, a neintelegerii sensibilitatii lor etc. In scurt timp vor
intelege si aceia carora le place sa se joace cu starea de interes a femeii,
faptul ca, castigul real se petrece in momentul in care nu exista nici o miza,
iar asta duce la relatii sanatoase.
Jocul acesta de-a soarecele si pisica, pe
langa gadilarea orgoliului, nu face decat sa nasca si sa prelungeasca
nemultumiri de toate partile. Barbatii vor spune..”m-am plictisit sa tot fac
asta, as vrea si eu sa am o femeie adevarata, sa pot sa o iubesc etc.”, dar
pentru asta trebuie sa te iubesti pe tine insuti, sa iti iubesti
vulnerabilitatea in anumite momente, sa iti iubesti faptul ca ai anumite
limite, si sa iti accepti libertatea…a ta si a altora. E prea fragil cuvantul „iubire”
ca sa ne jucam zilnic cu el si doar sa il patam printr-o aruncare pe buze, in
momentul in care arata doar multumirea pe care o ai fata de tine, ca tu iubesti,
si asta te face sa te simti foarte puternic si tare in parcare.
Decat sa
ajungem in situatia in care sa incepem sa analizam daca iubim sau nu, sau sa
cochetam cu cuvinte mari ce incita la o pretiozitate, mai bine lasam ca in
orice intalnire cu un barbat, sa se contureze lucrurile de la sine, sa nu tesem
expectatii pe o panza in care nu proiectam barbatul de langa noi, ci ceea ce am
dori noi sa fie. Daca iti place un barbat, simti ca te relaxeaza compania lui,
ca iti trezeste femeia ce pulseaza in tine, fii cu el in acel momente, soarbe
clipa ca si cum ar fi ultima picatura de apa in timpuri de seceta, mergi pe
starea aceea, fie ca e vorba de un sarut sau de sex, fie ca e la prima sau a
280-a intalnire. Respectarea unui tipar sau a unei logici in urmarea unui
ritual care este considerat firesc de societate, dar de care interiorul tau
spune ca nu, nu ne aduce nici un beneficiu real.
Scenariul clasic al ritualului dupa normele sociale,
dupa spusele mancatorilor de seminte de la coltul blocului sau a batranelor
care isi intorc capul dupa fiecare trecator: prima intalnire, incepem sa
ne luam de mana, ajungem poate sa ne sarutam, daca suntem mai curajosi- ca
altfel nu avem puterea de a accepta un refuz- ne dorim foarte mult, dar ne
temperam pornirile, pentru ca ar fi prea de tot, daca eu ca femeie as vrea sa
fii acum in mine, sa te imping mai tare, si sa te tin strans intre picioarele
mele care se incolacesc pe corpul tau cald…ar fi de condamnat pentru ca m-ai
clasifica drept o curva…asa ca mai bine respect ceea ce stiu ca trebuie, si
astept sa ne „cunoastem mai bine”, inca vreo 4 luni, in care te tin pe tine ca
barbat sa te masturbezi zilnic sau sa te culci cu altele, care sunt mai
deschise, doar pentru ca eu nu am curajul sa fiu ceea ce sunt si sa te vreau,
doar pentru a nu parea curva. In acest ritm, picatura cu picatura se acumuleaza
ofuri si frustrari, care mai tarziu in cazurile cele mai nefericite, au
consecinte dezastruoase.
In momentul de fata, eu ca si femeie simt nevoia de a
da mai departe bucuria ce ma inunda de fiecare data cand ma bucur de un moment
autentic cu un barbat, pentru ca ma simt atat de conectata la el, incat ma
desprind complet de exterior. Genul acesta de clipe le doresc fiecarei femei,
pentru ca ilustreaza starea de prezenta, si acel camp pe care zburzi liber, despovarat
de orice element din afara, care iti poate disturba binele acelei clipe magice.