Pentru unii implacabil, pentru alţii morbid, pentru cei mai mulţi pur şi inocent, ca o privire a unei copile de la ţară, cu obraji rumeni şi prea multa bucurie pe chip. Prea multă bucurie pentru lumea aceasta mercantilă şi împietrită.
Aşa e albul. Nu glacial, ci cald, uman, îmbietor, cel puţin pentru mine.
Azi-dimineaţă m-a întâmpinat un peisaj de iarnă, a nins... Urăsc frigul, şi cu toate acestea prima zăpadă a fiecarui an mă cucereşte mereu [...] poate fiindcă mă apropie mai mult de mine, şi nu doar atât - mă apropie de frumuseţea simplă a unei naturi pe care încercăm să o cucerim prin progresul tehnologiei. Uităm să fim oameni - oameni care au sensibilitate, acea sensibilitate de a empatiza cu lucruri care sfidează timpul şi care pot trezi în fiecare un zâmbet cât de mic. Nu cred că îmi place iarna pentru că mi-ar aminti de copilarie - am fost un copil relativ singuratic, în centrul atenţiei în sânul familiei, răsfăţat, apreciat, încurajat şi cam atât - puţine au fost ocaziile de a socializa cu ceilalţi copii, făcând bulgări de zăpadă sau oameni de piatră cu morcov pe post de nas şi cratiţă în cap. Dar nu cred că am pierdut nimic, pentru că anumite experienţe nu pot fi trăite în adevartul sens decât cu propria persoană, închişi între cei patru pereţi ai sinelui, închişi într-un confort emoţional şi într-un colţ în care poţi avea sentimente fără a fi luat în derâdere de o lume care acum a uitat să iubească, a uitat să plângă, a uitat să simtă ceva, orice. Oare de ce ne trebuie adrenalină, senzaţii tari, să ne simţim "în priză", când sunt atât de multe lucruri de văzut, de simţit, lucruri care există de veacuri şi nu a trebuit să le inventam noi pentru a ne simţi stimulaţi?! Ne place să ne împopoţonăm, trăind în iluzia unei vieţi frumoase, cu ieşiri în cluburi, la cafenele, cu discuţii existenţiale la colţ de mall, ne place să ne complacem într-un joc stupid al seducţiei de-a şoarecele şi pisica, să părem interesanţi şi inabordabili, să ne minţim că suntem speciali şi de neînlocuit. Nu vreau să mă gândesc la buletinele de actualităţi ce vor urma, cu ştiri care anunţă scumpirea încălzirii, mii şi mii de datornici, cu ştiri care anunţă neputinţa finalizării unor lucrări în plină iarnă, sau condiţii vitrege pe drumurile publice, oameni înzăpeziţi, sau oameni uitaţi de lume în sate de munte, a căror copii au plecat în străinătate - oameni cu privirea rezervată, în sate în care au rămas doar câinii ca să urle disperarea unei lumi pline de contraste.
Mă bucur că a nins, albul zăpezii mă face să zâmbesc. E natura mea, natura infinită!
Nu credeam că există oameni fericiţi. Mă gândesc cu amărăciune la faptul că în periplul meu zilnic pe străzi - şi nu importă străzile cărui oraş, pentru că peste tot unde ochii mei au îmbrăcat realitatea socială, nu am întâlnit decât oameni schimonosiţi, cu feţe spasmodice, un aer greu de sărăcie intelectuală, de plafonare, un aer sufocant de mahala în plin cadru urban. Aşa că unde să mai încapă exaltarea, inefabilul, comuniunea spirituală, reîntoarcerea în timpuri mitice, bucuria de a te trezi lângă cineva, când lumea este prea injectată de serul cluburilor, al nopţilor pierdute căutând prinţii din poveste în locurile cele mai nepotrivite. Şi iată că m-am înşelat, eu Fecioara analitică...Ce îmi rămâne să afirm e faptul că fericirea nu trebuie privită doar ca pe un ideal, că romanele marilor iubiri pe care le-am devorat cu toţii - sau măcar mulţi dintre noi , - în adolescenţă, ecranizările marilor poveşti de iubire, nu au fost pagini întregi scrise în gol sau scenarii ale unor minţi bolnave de regizori care nu aveau altă treabă - fericirea există, e aici, e acolo, e pretutindeni, e vorba de disponibilitatea de a duce incomensurabilitatea unei astfel de senzaţii şi capacitatea nativă de ne dărui în deplinătatea fiinţei noastre.
Un lucru este cert: nu există poveşti mari de iubire, e o prostie... fiecare iubire este mare în esenţa ei!
"...Iar vocea ta aducea în răstimpuri
dulceaţa unei minuni
împlinite
aşa cum merele toamnei se întrupează şi mângâie aerul rece
Tastatura se va topi în curând..şi nu, nu din pricina proceselor mentale intense care mă îndeamnă să dau formă geniului creator, ci din cauza arşiţei de afară. Iată că a sosit şi vara, leneşă poate, după o primăvară cu vreme de 3 x mai schimbătoare decât mofturile de fată mare şi cu ploi ce se strâmbă mai rău decât măştile de Halloween (cel puţin aşa a fost la Cluj) - însă e un motiv de bucurie pentru toţi cei care trăim Monti! Marea diversitate de fructe şi legume proaspete - biletul către o siluetă de invidiat! Dar ce ne facem când tanti care vinde pătrunjel în piaţe nu e, şi ne regăsim în peisajul hipermarketului/supermarket etc.
Am regăsit pe blogul Inei Todoran, faţă de care nutresc o infinită admiraţie pentru pasiunea depusă în ceea ce întreprinde, nişte informaţii interesante.
Cum putem afla dacă fructele / legumele de pe rafturile marilor magazine sunt sau nu modificate genetic?
Nu este deloc greu să înveţi să le recunoşti, însă problema e ca şi în cazul E-urilor: sunt trecute nişte cifre pe ambalaj, iar dacă nu eşti bine documentat în ceea ce priveşte conţinutul lor, rişti să cumperi alimente îmbibate în chimicale.
Aşadar, întreg secretul constă în citirea etichetei. Şi aici mă refer la acel autocolant lipit direct pe coaja legumei/fructului sau, după caz, pe punga în care sunt ambalate acestea (de ex. la portocale).
Orice etichetă are intre 4-5 cifre.
dacă produsul are 4 cifre înseamnă că a fost crescut într-un mediu normal, însă nu BIO. Produsul însă NU a fost modificat genetic. e.g 4021
dacă produsul are 5 cifre, iar prima cifră este 9, înseamnă că este BIO. e.g 95783
dacă produsul este format din 5 cifre, iar prima cifră este 8, înseamnă ca acesta a fost modificat genetic. e.g 85783
Aşadar ţineţi minte aceste aspecte atunci când cumpăraţi fructe sau legume din hipermarket.
Maggie: You know what I feel like? I feel all the time like a cat on a hot tin roof. Brick: Then jump off the roof, Maggie, jump off it. Now cats jump off roofs and they land uninjured. Do it. Jump.
Vrum, vrum, trezeşte-te la viaţă! zise blogul meu drag cu glasul metalic al unui Ford Mustang Shelby (GT500, of course) Deja începuse să se pună praful pe săracul meu blog. Din fericire, formatul electronic nu necesită Pronto lemn curat. Simţeam acum nevoia de a scrie.Şi da, vă las libertatea deplină de a arunca cu pietre în domnişoara subsemnată, pentru că la cât de exigentă sunt, eu însumi aş face acelaşi lucru. De ce să aruncaţi cu pietre? De ce trebuie instalat rugul sau eşafodul pe care va trebui să ardă vrăjitoarea contemporană care nu a vrut să respecte constantele nescrise ale traiului social? Foarte simplu: cum spune sloganul L'oreal - Pentru că merit! Da, da, aţi auzit bine. Mi s-a spus reproşat de nenumărate ori, în diverse ocazii şi companii că am o preferinţă spre a critica. Ei bine, ce să-i faci când eşti Fecioară, e o boală incurabilă, mai ruşinoasă şi sfidătoare decât acneea de la 14 ani. Am condamnat suficient, intenţionat sau nu, alegerile altora . Am oferit la rândul meu pseudo-sfaturi celor care le-au cerut. În fine, am reuşit să surprind atât de clar anumite aspecte din viaţa unora exact aşa cum erau. Dar zilele trecute, căutând în sacul cu amintiri al anilor ce au plecat, mai straşnic decât după un chilipir vintage din dulapul de vechituri al bunicii, am ajuns la simpla concluzie că sunt o persoană analitică şi cerebrală, cât timp este vorba de orice care nu implică prezenţa subsemnatei. Merit şi un premiu acum, că am recunoscut. Pentru că, dacă ar fi să spun lucrurilor pe nume şi într-un mod cât mai franc, mă port ca şi o gâscă care atunci când i se cere să deseneze un triunghi isoscel, face unul echilateral aka "ca viţelu la poarta nouă". De ce? Pentru că: după cum s-a demonstrat în nenumărate studii, femeile au tendinţa de a se lăsa prea mult pradă emoţiilor. Aşadar nu degeaba a fost creată Catherine din La răscruce de vânturi, Anna Karenina şi alte eroine care au iubit pătimaş.
Iubirea necondiţionată e poate un produs ce vine la pachet cu suprasaturaţia de happy ending din filmele siropoase americane, la care noi, toate Evele vărsăm lacrimi pe umărul iubitului necunoscut. Iubirea aceea de femeie nebună desprinsă din filme există şi în realitate. Nu e o noutate, ne regăsim perfect în acel peisaj, chiar dacă vrem sau nu să recunoaştem. Ne place să fim prostite de ideea că fiecare va primi sărutul din Frumoasa din pădurea adormită de la prinţul acela chipeş, cu ochi scânteietori - aşadar de fiecare dată când ne îndrăgostim, uităm de experienţele trecute cu ex-prinţi care de fapt nu au fost prinţi ci porcuşori sau bestii. Cine e vinovatul? Desigur, nu am ezita să aruncăm vina în curtea vecinului: ei sunt de vină! Bărbaţii sunt profitori, bărbaţii sunt răi, bărbaţii sunt nesimţiţi, bărbaţii au doar interese ascunse, bărbaţii înşeală, bărbaţii vor doar sex, bărbaţii mint, pe scurt: Bărbaţii sunt porci! Ok, am clarificat acest lucru...dar noi? noi ce suntem?Aşadar, înainte de a afirma toate cele, să analizăm întreaga situaţie: Eşti singura vinovată dacă accepţi să stai lângă un bărbat prost. Pentru că niciunul nu s-ar putea strecura în mintea, gândurile, amintirile noastre, dacă nu i-am fi dat voie noi, deschizându-i languros uşa, la fel ca Dalila ce l-a ademenit pe Samson. Suntem singurii răspunzători pentru răul şi haosul pe care îl creem în permanenţă în habitaclul nostru.
Motivele urmează să vină:
Minte-mă frumos! (trist, dar adevărat - preferăm să trăim în comoditatea de a şti că el ne iubeşte, deşi toate lucrurile indică ridicolul contrariu)
Soluţie: pe viitor ar trebui să evităm întrebările gen Ţi se pare că m-am îngrăşat? Mă mai iubeşti? În ce culoare să mă vopsesc? Vrei să vii cu mine la cumpărături?
Aparenţele înşeală! Nu e ceea ce crezi! (mda..de fapt, nu înşeală - şi din proprie experienţă spun că prima impresie, referindu-mă exact la prima întrevedere, e cea reală, pentru simplul motiv că atunci încă nu se dezvoltase afinitatea aceea emoţională şi eram încă obiective. Dacă nu te caută, înseamnă că nu îi pasă - de ce trebuie fabricate mereu scuze de creieraşul nostru: era obosit, are atât de multe sarcini de dus la îndeplinire la serviciu / era ocupat: are de semnat un contract cu clienţii din străinătate.)
Dacă nu te sună, nu are chef, nu este curios, nu te vrea. Ce credem noi: iarăşi îi face figuri telefonul, sigur i s-a descărcat bateria, e într-o zonă fără semnal. Uităm de multe ori că priorităţile ne guvernează viaţa. Oricine este important afectiv, beneficiază de prioritate: dacă ar solicita ajutorul, am ajuta necondiţionat, dacă iubim, zburdăm încercând să ne declarăm întregii lumi înălţătoarele sentimente. Spunea un erudit francez că iubirea este una singură, dar are mii de copii diferite. Felul în care ne manifestăm cu toţii când iubim, e mai mult decât asemănător - să fie asta un produs social sau o predispoziţie genetică??!! Nu putem face pe marea Xena insensibilă care îşi spune I have the pussy, I make the rules alias îl joc cum vreau eu, cât timp de fiecare dată când pleacă, îţi torni cenuşă în cap, nu mai poţi de dorul lui, dai iama în cutia cu îngheţată ca Vlad Ţepeş în atacul nocturn şi verifici telefonul din două în două minute.
Concluzie: nu sunt feministă, aceleaşi constante sunt aplicabile şi în situaţia inversă. Esenţialul: "ceea ce vezi, aia îi" Dacă el nu te vrea, nu te vrea. Dacă nu îţi spune că te iubeşte, chiar nu te iubeşte. Dacă el nu te sună, nu vrea să te audă. Dacă el nu vrea să te vadă, nu îi este dor de tine.
Soluţii: duş scoţian rece sau lovitul cu capul de pragul de sus, pentru a-l vedea pe cel de jos. Dezbracă-te de părerile de la coafor ale prietenelor tale, de impresiile de la colţ ale tantilor ce mănâncă seminţe - nu mai ţese vise cu fire invizibile, demontează piedestalul acela în care l-ai confundat pe el cu Vronski cel care vine să îţi reformeze viaţa. Timpul e variabil, în funcţie de evenimentele care îl constituie, cu toate acestea de ce să ne maximizăm orele pierdute în zadar, moment în care micşorăm şansele în care am găsi o pereche cu mai puţine corniţe şi mai mult puf de îngeraş. "I am alive! Maggie the cat is alive!"
"Într-o zi m-a dus la o baie turcească, de abur fierbinte, numai pentru femei. Ştia acest Casanova cum se deschid toate porţile. Nu m-a lăsat până când n-am mers cu el. Ascunşi bine, printr-o plesnitură a unei uşi, am privit amândoi înăuntru. Erau vreo treizeci, poate patruzeci de femei dezbrăcate, la un loc, goale, din familii foarte bune. Parcă erau o turmă. Semănau între ele ca oile. Ce poate fi să cucereşti turme întregi de astfel de trupuri? Toate la un loc nu înseamnă cât o femeie adevărată. Spusesem odată unui polonez care nu văzuse niciodată o rodie, că rodia este aşa ca un fruct mai mare, parcă plin de coacăze. Omul meu a mâncat câteva mii de coacăze ca să afle ce este o rodie.
Sunteţi mândri când cuceriţi atâtea femei, tocmai fiindcă nu ştiţi ce este femeia. Cine aleargă şi nu se opreşte la una singură, pierde din femeie ceea ce e mai bun. O femeie nu e numai trupul ei, fiindcă orice femeie are o frumuseţe mărginită în definitiv, un trup e supus şi el boalei.
Cea mai frumoasă femeie e rareori frumoasă trupeşte, în clipe fericite şi numai cu puţină ameţeală, ca unele tablouri care nu trebuie privite prea de aproape. Dacă n-ai văzut însă o femeie care iubeşte, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă. Când o femeie; când în privire îi apare o lucire vie şi pe buze îi joacă o lumină, atunci ea transformă orice e al trupului ei într-o minune, deosebită de tot ceea ce a fost şi va fi."
1.Pentru că uneori e cazu' să contrazicem ideea că o relaţie se rezumă doar la legătura creată între o cunoştiinţă pasageră dintr-un club, când aburii de la vodka cu suc de portocale şi-au făcut efectul, când pitzi pisi cu fusta din tul - care acoperă la fix posteriorul - şi mănuşi rock-glam de biker îl întâlneşte pe prinţul cu calul alb, care poate fi numit şi Maseratti sau Bugatti, că tot e la modă.
2. Da...era familiei clasice cu iz de anii '50, gospodine cu şorţ şi zâmbet Colgate a apus (acum au zâmbet cu ştrasuri pe dinţişori şi Blend-a-med White Pearl a la Hollywood), dar din când în când te-ai bucura să încropeşti ceva dulce pentru iubitul tău. Şi chiar dacă opera ta de artă culinară - asupra căreia te-ai chinuit o zi întreagă cu cartea de bucate de la Jamie Oliver în mână şi cu telefoanele date mamei tale pentru lămuriri - ar ieşi un fiasco (mai degrabă varză călită, decât somon fume cu legume sote) el tot ar zâmbi galeş şi ar spune..Ţi-a ieşit bun, iubito!
3. Pentru că din când în când avem nevoie să luăm gura aceea de aer proaspăt pe care ţi-o conferă starea de a fi îndrăgostit...cel puţin în primele zile, să porţi ochelari de văzut lumea în roz şi să fi o Alice în Ţara minunilor, care zburdă debordantă cu o vată de zahăr în mână în bătaia vântului...
4. Pentru că nimic nu se compară cu prima privire leneş aruncată asupra chipului lui dimineaţa, când se încruntă în tărâmul viselor, mai abitir decât Rocky Balboa în meciul final.
5. Pentru că e nevoie să existe cineva după care să strângi şosetele aruncate de secole sub pat sau prin casă.
6. Pentru că felul în care te priveşte crează o lume doar pentru voi doi, când e îndrăgostit, ca un copil care priveşte cu pasiune macheta de avionaş primită de la unchiul din America.
7. Pentru că..trebuie să recunoaştem, chiar înainte de a deveni mame, ne place să facem un exerciţiu de dragoste maternă: îi îndreptăm cravata sau îi călcăm camaşile, mirosind hainele îmbibate cu parfumul pielii lui.
8. Cu cine te-ai mai putea contrazice pe tema filmelor clasice romantice pe care tu le trăieşti efectiv, iar el visează la meciurile cu băieţii, în timp ce adoarme în timpul acţiunii în braţele tale, sforăind la happy-end.
9. Pentru că e singurul cu care poţi împărţi o îngheţată delicioasă cu topping de ciocolată, fără să ai regrete în acele momente, şi uitând de bomba aceea calorică..pentru că în final, ai cum să consumi acele calorii într-un mod cât mai plăcut!
10. Pentru că te înnebuneşte felul în care te atinge în treacăt atunci când ieşiti împreună în oraş sau la o petrecere cu prietenii.
11. Pentru că te-ai săturat să tot cumperi la lenjerie în prostie şi măcar să te minţi că el se va concentra asupra frumuseţii ei şi texturii fine a materialului şi nu asupra formelor tale ce o îmbracă.
12. Pentru că trebuie să recunoaştem, ne place sentimentul acela de apartenenţă. Avem acea nevoie acută de a ne înscrie în câte un tipar.
M-am întrebat mereu ce înseamnă să fi FEMEIE; să renaşti zâmbind în fiecare primăvară, printre magnoliile ce elogiază un anotimp al frumosului.
Mi-aş dori să fiu acea femeie care continuă să arunce zarurile şi să câştige în toate luptele cu viaţa, în faţa tuturor problemelor. Îmi lipsesc insă îndârjirea, pragmatismul şi ochelarii realităţii uneori. Poate voi descoperi într-o zi un mic butic ferit de lume, de unde să îi cumpăr, când toată lumea e întoarsă cu spatele.
La mulţi ani tuturor primăverilor din tine, din mine, din noi! La mulţi ani acelui copil stingher ce zace în tine, apărând zglobiu de fiecare dată în privirea ta!
Având în vedere că soseşte primăvara, cu toate că în sufletul meu şi poate al tuturor era de mult timp aşteptată, m-am gândit că e un bun prilej pentru a scormoni în dulapul cu amintiri, acel clasic dulap vechi al bunicii care se regăseşte în fiecare din noi, unde mereu putem scoate la iveală câte un giuvaer din trecut, care, la fel ca orice piatră nestemată nu îşi schimbă valenţa în timp, nici valorile. Sunt cuvinte, care spre deosebire de cele spuse, rămân într-o bulă de timp ce nu se degradează. Nu voi da titluri, nume, date...pentru că ceea ce contează este însemnătatea lor reală.
Şi primăvara aceasta e o ocazie să regăsim în noi sensibilitatea oricărei femei, care nu ar putea rămâne de neclintit în faţa acestor rânduri.
Ar putea fi totodată un răspuns la întrebarea De ce iubesc bărbaţii femeile?
"[...] Din gândurile mele salvate: 'Când o voi vedea din nou aş vrea să-i spun că n-am îmbrăţişat-o destul şi n-am sărutat-o destul. Asta simt acum. Nu ştiu dacă să o caut sau nu, uneori mă gândesc că aş vrea să o fur şi să o duc departe.'[...]"
"[...] Mi-ar place să vorbim despre lucrurile astea, seara înainte să dormim. Să avem cafeneaua noastră privată, în fiecare seară.[...]"
"[...] Mi-am făcut poză acum după ce am citit mesajul tău, dar nu cred că au ieşit la suprafaţă sentimentele care mă încearcă. Zâmbesc mulţumit în sinea mea, mi se umezesc ochii de fericire; dacă mai mulţi oameni şi-ar da seama de toate lucrurile pe care tu le conştientizezi acum, ar fi o lume mult mai frumoasă. De aceea vreau lacul, pădurea, casa şi pe tine. Să avem o lume perfectă, chiar dacă încăpem numai noi doi în ea. Mai am multe de învăţat, dar ce poate fi mai frumos decât cineva alături cu care să te poţi bucura din plin de esenţa vieţii. Acum ştiu că toată viaţa voi descoperi lucruri noi.
Vreau să ajungem la prima noastră ceartă ca să văd cum vom trece peste ea. E uimitor cum în astfel de momente spui ceea ce eu visez să descopăr la o femeie. [...]"
"Visele pe care le am cu ochii închişi sunt interpretabile şi reflectă ceea ce gândesc. Cele pe care le am cu ochii deschişi sunt mai importante.[...]"
"Ce ştii despre vremea noastră? [...]"
"De fiecare dată când te aşteptam să vii, începea să-mi bată inima într-un ritm alert. De fiecare dată încercam să o liniştesc: "e doar o fată, e doar o fată" [...]
Nu poţi şterge paginile deja scrise în viaţa ta. Ah, de câte ori nu mi-am dorit să sparg condeiul şi să arunc bucăţelele de hârtie în zări îndepărtate, dar nu mă îndur. Sufletul, şi aşa rănit, ar suferi mai mult la orice infimă mişcare, precum o rană deja creată, sângerândă, care vibrează de durere la cea mai mică atingere.
Să sparg barierele, să las valurile să se spargă de ţărm, la fel ca toate întâmplările care au marcat trecutul. Însă amintirile şi întâmplările nu valuri sunt, ci stânci grele de granit ce nu se pleacă nici în faţa infinitului, nu se îndură să tremure în faţa simţirii reci a lacrimilor ce cad pe obraz.
Trăim într-o lume în care ar trebui să avem inimi de piatră în raport cu progresul tehnologiei. Dar nu am rămas în fond decât nişte biete marionete, ghidate de al sentimentelor păpuşar.
Apă, vreau să beau apă pură şi să mă înfrupt din realitate. Dar care e dimensiunea realităţii adevărate în care trăim? Dacă înainte de toate am ajuns să ne minţim pe noi înşine, ca un cabotin care visează să joace pe Broadway, dar în fond nu e decât un sărman pseudoactor într-un orăşel de provincie în care oamenii merg mai des la birt decât la teatru.
A murit dragostea noastră pentru frumos, arta se stinge, şi încet se scurge şi ultima doză de purificare a sufletului de care vorbea domnul Aristotel. Ce tragedie?? Tragedie e existenţa de carton pe care o ducem acum. Adio Chopin, bun venit Vijelie!
Credeai că îmi e dor de mine? De ce mi-ar fi? Nu (mai) ştiu cine sunt.
Nu. Nu am citit încă această carte, un pseudo tratat scris într-un limbaj vesel, dar cât se poate de real şi brut, fără inutilele şlefuiri literare, despre ce presupune conceptul de relaţie. Hmm..relaţie, un cuvânt care deja stârneşte un zâmbet compătimitor la colţul gurii. Săraci cei încătuşaţi, secolul 21 promovează anti-posesiunea.
Este o carte pe care vreau sa o citesc, sunt curioasă de perspectiva unei alte Eve asupra raportării ei la ideea de fidelitate, iubire, legământ, cuvinte care astăzi, nu doar şi-au pierdut valoarea, dar deja au ajuns etichetate ca ridicole. Termeni de DEX...şi atât! Sau precum lista de cumpărături pe care ţi-o trânteau în faţă părinţii când trebuia să termini nivelul la Sega. Păcat.
Şi acum citatul relevator ce mă îndeamnă să alerg spre librărie pentru a achiziţiona un exemplar a cărţii: "Fidelitatea e un concept constipat, tocmai fiindcă e definită prost. O amică mi-a spus cândva că şi-a tradus partenerii numai cu vibratoare fiabile, de ultimă generaţie, şi se întreba, în stil Radio Erevan, dacă asta se pune la păcate sau dimpotrivă, la judecata finală instanţa va aprecia efortul ei de a nu se folosi de penisuri vii. Altcineva din grup a întrebat-o la cine se gândea cât folosea unealta, iar ea a răspuns că de cele mai multe ori la Val Kilmer. "Deci l-ai inşelat pe barbac-tu cu ăla!" a conchis comeseanul. Deşi mi-era antipatic, admit că aici avea dreptate. Şi tocmai de aceea mă arunc la concluzia că infidelitatea e ceva cu mult mai sofisticat decât o pereche de minciuni şi-o pereche de testicule în plus în mariaj. Fidelitatea te ajută să mori liniştit. Infidelitatea te ajută să traieşti liniştit. Cei care spun că adulterinii sunt stresaţi nu i-au cunoscut pe cei care s-au chinuit toată viaţa să fie fideli - şi, din păcate pentru ei, au reuşit"
Un mic deliciu cu o crustă fină şi interior cremos, simplu, dar elegant, precum tot ce ţine de cultura franceză. Reţeta originală reprezintă de fapt o sinteză a mai multor reţete vizualizate pe www, dar în mare parte sursa de ispiraţie a fost Lifestyle Blog http://floridecires7.blogspot.com. Am adaptat reţeta conform principiilor Montignac, în aşa fel încât să poată fi consumată şi în faza I a regimului - impropriu numit astfel, deoarece toate reţetele nu par a fi constrânse de restricţii majore.
Ingrediente (pentru 2-3 porţii) sunt necesare:
4 gălbenuşuri de ou
250 ml smântână lichidă dulce pentru frişcă grăsime 30 %
fructoză (cca. 4-5 linguri rase)
păstaie/baton de vanilie (ideal) sau esenţă de vanilie
Mod de preparare:
Cu ajutorul unui mixer vertical şi respectiv a vasului special pentru mixer în care realizăm compoziţia, se freacă gălbenuşurile până ajung la o consistenţă cremoasă şi se albesc, se adaugă treptat fructoza (cantitatea este echivalentă a 40 ml, dar rămâne o chestiune la latitudinea fiecăruia). Apoi se înglobează conţinutul unei păstăi de vanilie sau esenţă de vanilie 1 - 1/2 linguriţă. La sfârşit se adaugă smântâna lichidă şi se continuă mixarea până ajunge la o consistenţă omogenă. În acest timp se pregăteşte un vas termorezistent mai mare, care se umple cu apă caldă-fierbinte pe jumătate şi în care se aşează formele pe care le folosim pentru coacerea cremei. Se strecoară crema printr-o sită pentru a elimina bulele de aer formate la suprafaţă şi se toarnă în formele gata pregătite. Tava se introduce pe treapta de mijloc, în cuptorul preîncălzit la 150 grade Celsius (la foc mic). Se lasă la cuptor 50 minute, se scot bolurile şi se lasă la răcit pe un grătar. După răcire, se poate păstra în frigider până la servire. În momentul servirii, se scot bolurile din frigider, se presară fructoză şi folosiind o lampă specială se caramelizează stratul exterior. Se poate totodată folosi grill-ul de la cuptorul cu microunde. Trebuie să îşi creeze o textură caramelizată, nu arsă. Se poate servi şi caldă ca atare.
Mulţumiri Rahelei pentru grăuntele de zâmbet pe care mi l-a adus pe chip când mi-a trimis melodia. Până atunci mă consideram tiza Mădălinei din Ciuleandra lui Rebreanu sau acele prăjiturele de largă consumaţie în Franţa, despre care ne vorbeşte monsieur Proust în căutarea sa de timp pierdut. [...] Dar uite că numele meu mai poate aduce şi raze albastre de armonie şi nu doar tenebre ale unor conştiinţe încărcate sau indigestii alimentare cauzate de excesul de dulciuri/dulce:
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată; Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, Ochii mei nălţam visători la steaua Singurătăţii.
Odă (în metru antic) Crezul poetic al lui Mihai Eminescu
Ideal este sa devii propriul tău psiholog obiectiv (idealul în plan uman nu poate fi atins)
Să ne acordăm o clipă de răgaz în care derulăm în minte firul anilor ce s-au scurs..Am fost oare fascinaţi de proiecţia imaginii ideale create în interiorul eului nostru subconştient, a celui care ne-a lăsat să vibreze fiecare coardă a tremurului corpului? Tremurul care dizlocă puterea firească de concentrare şi îndreaptă gândurile spre ceva mult mai dulce..sau mult mai dulce în acel moment. Deoarece în timp totul se transformă într-o pastă mociorloasă care lasă un gust plin de amar ; nimic nu durează, aşa cum şi călătoria noastră în lume, această călătorie iniţiatică, trece precum o suflare condensată pe care de multe ori o luăm când ne lovim de blocul de aer rece. Şi atunci ne alăturăm cortegiului istoric al celor care au marcat fragmente de timp, completând şirul de puncte care alcătuiesc un univers din trecut şi prezent.
Ne îndrăgostim cu adevărat atunci când percepem frumuseţea intrinsecă a personalităţii celuilalt , precum şi disponibilitatea indirectă a acestuia de a se plia proprilor nevoi inconştiente.(Re)cunoaşterea nevoilor reale şi adaptarea lor în plan material în stadii cât mai timpurii ale vieţii, nu face decât să ne ofere o perspectivă îmbunătaţită de a lua acea gură de realitate crudă, de a ne dezvolta capacitatea de a citi intenţiile altora, cu acceaşi intensitate cu care percepem expectaţiile noastre. Este totodată o potecă de trasare a unor scheme imaginare care să specifice clar barierele între ceea ce este dezirabil şi realizabil pentru noi, şi ceea ce nu. Ar trebui să fim mai indulgenţi adesea cu propriul nostru suflet, şi să îl lăsăm să se odihnească într-un echilibru în care nu se simte constrâns pentru a face ceva, doar din necesitatea impusă de rigorile lumii sociale, ci de a-şi aerisi mai degrabă căile pentru a putea accede pe un plan mai înalt - la nivel spiritual. Ironic cum încerc să găsesc o justificare şi să arunc blestemul asupra caracterului uman. Cum încerc să compun un tipar general valid şi extrapolez aceste stări asupra tuturor, folosiind pluralul, pe când nu fac altceva decât să îmi clarific discuţia pe care o port cu mine, de 21 de ani încoace [...] Aşadar, toate cele scrise mai sus, trebuie percepute ca : eu + acţiunile mele. Să închid mai bine această carte pe moment, sau să o suspend acestei clipe, spre care ma voi întoarce după ce finalizez proiectele ce trebuie realizate din sertarul cu doza mea de realitate cotidiană.
500 g ficat de pui proaspăt (refrigerat, eventual, nu congelat)
3 cepe (de dimensiune mică > medie)
1 bucată de 2-3 cm de ghimbir (cât mai proaspăt)
boabe de coriandru (ideal ar fi crenguţe de coriandru proaspăt, sfărâmate) în situaţia în care aveţi de unde procura
2 linguri de ulei de măsline extravirgin
sare de mare
piper verde
Mod de preparare
Spălaţi bine bucăţelele de ficat şi uscaţi-le pe un şervet absorbant. Curăţaţi ficatul, îndepărtând pe cât posibil eventualele părţi cu grăsime, pieliţele şi micile cheaguri de sânge. Tăiaţi fiecare bucată în două. Tocaţi ceapa relativ fin. Curăţaţi ghimbirul şi răzuiţi-l. (răzătoarea mică)
Într-o tigaie antiaderentă (de teflon), adăugaţi 2 linguri ulei de măsline şi căliţi ceapa la foc mic. Ceapa nu trebuie prăjită! Când ceapa este moale şi are un aspect sticlos, adăugaţi ficăţeii de pasăre, separându-i unii de ceilalţi. Lăsaţi la foc mic, sub permanentă supraveghere , întorcând bucăţelele pentru a se prăji bine pe toate feţele. Potriviţi de sare şi piper.
Sfărâmaţi în mojar boabele de coriandru, lasându-le aspectul grosier. Adăugaţi ghimbirul ras şi coriandrul atunci cînd ficatul este prăjit uniform, şi lăsaţi pe foc încă 4-5 minute, amestecând.
Se poate servi cald alături de garnituri conforme cu dieta. Michel Montignac recomandă servirea alături de salată verde. Eu prefer în combinaţie cu castraveţi muraţi de casă. (Există riscul ca murăturile industriale să conţină zahăr) Se poate consuma şi rece.
Et voilà! Produsul final:
Câteva trucuri
Uleiul de măsline – în cadrul regimului Montignac, uleiul de măsline este omniprezent în prepararea reţetelor conforme. Uleiul de măsline intră în categoria lipidelor, respectiv acizilor graşi mononesaturaţi, benefici pentru organism, deoarece este o grăsime care face să scadă colesterolul. Temperatura critică pentru uleiul de măsline (în momentul în care începe să se afume) este mult mai ridicată decât pentru alte tipuri de uleiuri, putând fi încălzit până la 230 grade Celsius, spre deosebire de uleiul de floarea soarelui (170 grade Celsius), atât de des utilizat în bucătăria românească.
Sfat: Alegeţi un ulei de măsline extravirgin, neapărat presat la rece.
Tigaia de teflon – În majoritatea reţetelor care implică prăjirea ingredientelor, este preferabilă folosirea unei tigăi antiaderente, care ajută mult la prepararea mîncărurilor sănatoase, fară a necesita o cantitate industrială de ulei.
Sfat: Investiţi în achziţionarea unei tigăi de teflon de calitate superioară, cu toate că sunt costisitoare, diferenţa între un produs no name de bazar şi o firmă de renume, este foarte mare. Personal, folosesc Tefal , gama Bienvenue Studio (sper că nu am greşit numele) cu tehnologia thermospot. Este o tigaie “navă spaţială”, cum îmi place să o numesc.
Piperul verde(un mic istoric) este boaba necoaptă a plantei de piper; în comparaţie cu piperul negru, este mult mai puţin iute, însă foarte aromat.
Sfat: Eu folosesc piper verde boabe pe care îl pisez în mojar înainte de a-l adăuga în mâncare. Dacă este deja măcinat, îşi pierde din aromă şi savoare.
Sarea de mare – Este de preferat folosirea sării de mare în bucătărie în defavoarea celei obişnuite, în cantităţi moderate.
Piperul verde boabe, după ce l-am strivit cu mojarul. Ador textura grosieră:
Câteva recomandări :
Ceapa nu trebuie lăsată să se prăjească, pentru că devine amară şi strică savoarea ficatului.
Când prăjesc bucăţelele de ficat, pentru a le întoarce folosesc un fel de pensetă cleşte , pentru a evita fărâmiţarea. Este practică şi atunci când vrem să decorăm un platou sau să aranjăm mâncarea în farfurie.
Atenţie la ghimbir şi coriandru – sunt nişte condimente extrem de aromate, nu trebuie adăugate în exces. Alegeţi un ghimbir care să nu fie prea fibros.
Ca regulă generală, este bine ca ingredientele să fie cât mai proaspete şi nu congelate. Ficatul congelat spre exemplu, este foarte tare.
O reţetă simplă, plină de savoare, cu iz provensal. Bon appétit!
Vor înceta aceaia care pot să iubească,
domnească va fi aşezarea ta între morţi.
Secunda aceasta e relativă
orei
pe care ţi-o atârni între ţâţe.
Taci dracului, i-am spus.
Dar ea n-a tăcut.
Ding şi dang ar bate ceasul,
dar i-am smuls limbile
şi clopotul
şi l-am lăsat mut.
E relativă vederea, eu mă pregătesc
să-mi smulg ochiul
şi să-l dăruiesc acelei umbre cu aripi
să stea pe el să-l încălzească ca o pleoapă.
Taci dracului, i-am spus ochiului
în tine pasărea este moartă.
