Mediocritatea este plaga civilizaţiei.

Mediocritatea este plaga civilizaţiei. (John Fowles)

sâmbătă, 27 februarie 2010

Consignaţia de culori : o femeie între femei


M-am întrebat mereu ce înseamnă să fi FEMEIE; să renaşti zâmbind în fiecare primăvară, printre magnoliile ce elogiază un anotimp al frumosului.
Mi-aş dori să fiu acea femeie care continuă să arunce zarurile şi să câştige în toate luptele cu viaţa, în faţa tuturor problemelor. Îmi lipsesc insă îndârjirea, pragmatismul şi ochelarii realităţii uneori. Poate voi descoperi într-o zi un mic butic ferit de lume, de unde să îi cumpăr, când toată lumea e întoarsă cu spatele.
La mulţi ani tuturor primăverilor din tine, din mine, din noi! La mulţi ani acelui copil stingher ce zace în tine, apărând zglobiu de fiecare dată în privirea ta!

Fereastra cu vise: citate , elogiu adus îndrăgostiţilor şi iubirii ca mijloc de devenire

Având în vedere că soseşte primăvara, cu toate că în sufletul meu şi poate al tuturor era de mult timp aşteptată, m-am gândit că e un bun prilej pentru a scormoni în dulapul cu amintiri, acel clasic dulap vechi al bunicii care se regăseşte în fiecare din noi, unde mereu putem scoate la iveală câte un giuvaer din trecut, care, la fel ca orice piatră nestemată nu îşi schimbă valenţa în timp, nici valorile. Sunt cuvinte, care spre deosebire de cele spuse, rămân într-o bulă de timp ce nu se degradează. Nu voi da titluri, nume, date...pentru că ceea ce contează este însemnătatea lor reală.

Şi primăvara aceasta e o ocazie să regăsim în noi sensibilitatea oricărei femei, care nu ar putea rămâne de neclintit în faţa acestor rânduri.
Ar putea fi totodată un răspuns la întrebarea De ce iubesc bărbaţii femeile?

"[...] Din gândurile mele salvate: 'Când o voi vedea din nou aş vrea să-i spun că n-am îmbrăţişat-o destul şi n-am sărutat-o destul. Asta simt acum. Nu ştiu dacă să o caut sau nu, uneori mă gândesc că aş vrea să o fur şi să o duc departe.'[...]"

"[...] Mi-ar place să vorbim despre lucrurile astea, seara înainte să dormim. Să avem cafeneaua noastră privată, în fiecare seară.[...]"

"[...] Mi-am făcut poză acum după ce am citit mesajul tău, dar nu cred că au ieşit la suprafaţă sentimentele care mă încearcă. Zâmbesc mulţumit în sinea mea, mi se umezesc ochii de fericire; dacă mai mulţi oameni şi-ar da seama de toate lucrurile pe care tu le conştientizezi acum, ar fi o lume mult mai frumoasă. De aceea vreau lacul, pădurea, casa şi pe tine. Să avem o lume perfectă, chiar dacă încăpem numai noi doi în ea. Mai am multe de învăţat, dar ce poate fi mai frumos decât cineva alături cu care să te poţi bucura din plin de esenţa vieţii. Acum ştiu că toată viaţa voi descoperi lucruri noi.
Vreau să ajungem la prima noastră ceartă ca să văd cum vom trece peste ea. E uimitor cum în astfel de momente spui ceea ce eu visez să descopăr la o femeie. [...]"

"Visele pe care le am cu ochii închişi sunt interpretabile şi reflectă ceea ce gândesc. Cele pe care le am cu ochii deschişi sunt mai importante.[...]"

"Ce ştii despre vremea noastră? [...]"

"De fiecare dată când te aşteptam să vii, începea să-mi bată inima într-un ritm alert. De fiecare dată încercam să o liniştesc: "e doar o fată, e doar o fată" [...]


Asculta mai multe audio Muzica

joi, 11 februarie 2010

DIN SACUL CU PROTESTE: Pagini de viaţă - Copilul prostit pleacă în căutarea artei

Nu poţi şterge paginile deja scrise în viaţa ta. Ah, de câte ori nu mi-am dorit să sparg condeiul şi să arunc bucăţelele de hârtie în zări îndepărtate, dar nu mă îndur. Sufletul, şi aşa rănit, ar suferi mai mult la orice infimă mişcare, precum o rană deja creată, sângerândă, care vibrează de durere la cea mai mică atingere.
Să sparg barierele, să las valurile să se spargă de ţărm, la fel ca toate întâmplările care au marcat trecutul. Însă amintirile şi întâmplările nu valuri sunt, ci stânci grele de granit ce nu se pleacă nici în faţa infinitului, nu se îndură să tremure în faţa simţirii reci a lacrimilor ce cad pe obraz.

Trăim într-o lume în care ar trebui să avem inimi de piatră în raport cu progresul tehnologiei. Dar nu am rămas în fond decât nişte biete marionete, ghidate de al sentimentelor păpuşar.
Apă, vreau să beau apă pură şi să mă înfrupt din realitate. Dar care e dimensiunea realităţii adevărate în care trăim? Dacă înainte de toate am ajuns să ne minţim pe noi înşine, ca un cabotin care visează să joace pe Broadway, dar în fond nu e decât un sărman pseudoactor într-un orăşel de provincie în care oamenii merg mai des la birt decât la teatru.
A murit dragostea noastră pentru frumos, arta se stinge, şi încet se scurge şi ultima doză de purificare a sufletului de care vorbea domnul Aristotel. Ce tragedie?? Tragedie e existenţa de carton pe care o ducem acum. Adio Chopin, bun venit Vijelie!
Credeai că îmi e dor de mine? De ce mi-ar fi? Nu (mai) ştiu cine sunt.

Asculta mai multe audio Muzica