Mediocritatea este plaga civilizaţiei.

Mediocritatea este plaga civilizaţiei. (John Fowles)

joi, 12 iulie 2012

Prizoniera cuvintelor...drumul spre pierzanie

"Întotdeauna şi-a dorit cuvintele, le iubea, crescuse printre ele. Cuvintele îi dădeau claritate, îi ofereau o logică, un tipar. Pe când eu simţeam că vorbele îndoaie emoţiile ca pe nişte nuiele înmuiate în apă." Michael Ondaatje - Pacientul englez

Cuvintele sunt doar o hrana pentru minte. Le-am cautat si eu atat de multa vreme, in ceasuri tarzii de disperare, in care nu ma mai suportam pe mine, in care simteam ca ma spulber sub povara atator idei confuze pe care le aveam fata de ceea ce CREDEAM ca simt,  in momente in care ma vedeam pierduta, coplesita, obosita de atata lupta interioara...ma agatam de cuvinte si imi alimentam prin intermediul lor starile pe care le aveam, uitand de faptul ca intuitia imi spunea altceva.

Ma consolam cu gandul unui ”Te iubesc” rostit asa in soapta, cautand totodata cu o disperare viscerala prin arhivele de conversatii, prin scrisori, mesaje, cuvinte care mi-au fost adresate si care imi gadilau frumos orgoliul de femeie dorita. Credeam ca prin ele as fi fericita, minimalizand in fapt toate starile ce veneau din partea lui cand ne aflam unul in fata celuilalt.

Mintea iubeste cuvintele. Mintea e asemenea unui profesor rigid, care isi organizeaza cursurile din timp, care stie ce dezbate in fiecare moment. Mintii ii place sa fie organizata, sa descifreze tot, si sa arhiveze in fapt stari in care ai fost purtata pe alte taramuri, pentru a putea sa le accesezi mai tarziu, tot mental, sa faci comparatia cu starea actuala. Asa ajung sa se dezvolte clivaje puternice. Asta ne duce de foarte multe ori pe noi femeile in situatia in care ne intrebam:” De ce nu mai pot fi la fel lucrurile cum erau?”, proiectandu-ne in momente frumoase din trecut si rupandu-ne complet de clipa prezenta care e atat de minunata, suculenta si darnica in esenta ei...atunci cand o lasam sa fie.

 Daca lasi mintii sa isi faca de cap, creezi un mediu propice pentru a-ti alimenta tot felul de temeri. Astfel esti in permanenta framantat si nelinistit in slabiciunile tale. Mintea e cea care proiecteaza o imagine ideala a barbatului cu care traiesti acele momente, e cea care genereaza scenarii de viitor in care tu traiesti cu el simplu si frumos, mana in mana, inconjurati de baloane si confetii intr-un cadru idilic, in care el e doar al tau...al tau...Pentru ca numai al tau trebuie sa fie, nu? Altfel e porc si neserios, afemeiat sau aventurier. El trebuie sa se desprinda complet de viata si de fiinta lui, sa traiasca in tine si pentru tine, cu tine. Complet gresit.

Baloanele acelea sunt doar baloane de sapun, care se sparg imediat ce ne lovim de realitate si mai mult...se sparg imediat cum intra o raza de lumina sub forma unor trairi, si nu a unor constientizari ale mintii. De ce sa ne pierdem timpul gandindu-ne la ce viitor am putea avea cu frumosul print si sa ratam complet momentul prezent? Nu exista nimic palpabil in viitorul acela proiectat, pentru ca timpul nu exista.

Timpul e creat de minte, cea vesnic organizata ca o eleva silitoare ce isi face temele mereu la timp, e creat de societate prin tot sistemul pe care il propune si in care incearca sa ne angreneze intr-un etern somn dulce si lenes al inconstientei. Timpul...un concept ambiguu si inselator, in a carui capcana poti cadea usor. Astfel ajungi sa iti faci planuri, despre cum iti vei duce tu ”fericita” viata ta monotona de familie, despre cum vei avansa in cariera si vei fi Cineva. Ca doar asta e si scopul vietii tale, nu? Sa te afirmi ca statut social, sa nu fi uitat, sa ramai angrenat in posteritate.

La ce folos toate acestea, daca tu te regasesti intr-o permanenta stare de torment interior, de dileme nerezolvate, inghitindu-ti zilnic portia ta de hapuri pe care ti le vinde societatea  si altii care se cred mai superiori si invatati, toate acestea in timp ce iti planifici cum te vei transforma tu ca sa le arati tuturor care te-au ranit cat de nepasatoare esti, cat de puternica si inabordabila esti, sa arati lumii ca esti o femeie de succes auto-suficienta.


Succesul, timpul, posesiunile, fidelitatea, orgoliile, relatiile ...sunt toate niste concepte, nu iti apartin tie. Sunt niste simple variabile cu care opereaza mintea pentru a te incatusa intr-un sistem deficitar.
Toate raspunsurile se afla in tine. Nu ai nevoie de falsi maestrii spirituali, de prieteni care isi dau cu presupusul, de medici care iti vara pe gat pastile pentru depresie sau alte boli pe care tot ei ti le creeaza in minte, de post-its lipite pe frigider cu fraze si cuvinte mari prin care sa te accepti, de laitmotive pe care sa ti le repeti in oglinda (”Ma simt bine cu mine”).

Toate uneltele si resursele se regasesc in noi. Un toolkit pe care il avem atasat in adancurile fiintei noastre. E suficient sa acordam o pauza mintii si sa ne bazam pe simtire. Pe simtirea din fiecare moment prezent. Ea e cea care ne arata calea din fiecare unic moment. Nici nu trebuie sa stim calea, pentru ca ne poarta de la sine. Suntem ceea ce suntem, nu ce trebuie sa fim.

Nu cauta niciodata cuvintele in relationarea cu barbatii. Te pot duce doar pe o pista gresita in care te imaginezi zeita in regatul tau de gheata si foc, dar esti doar o copila pierduta emotionata la auzul unor vorbe. Privirea, gesturile, momentele cu el sunt ceea ce trebuie sa ai si de care sa te bucuri, fara a atasa in ele speranta viitorului si fara a privi prin consolare in trecut.

Cand suntem foarte dorite de barbati, simtim un firesc si o naturalete in toata acea clipa, incat cuvintele nu ar face decat sa interfereze un flux asa de lin si perfect in curgerea lui...Cuvintele ne-ar proiecta in mental si ar strica tot inefabilul din conexiunea dintre cele doua trupuri si suflete.


Barbatul...simte-l, iubeste-l, daruieste-te complet lui, lasa-te in voia momentului si in bratele vietii, fara nici un rest, fara nici o ezitare. Atunci vei fi extrem de pretuita de orice barbat care te simte cu adevarat. Pentru simplul fapt ca esti acolo. Nu e nimic dificil in asta, pentru ca nu exista orgolii puse in joc sau lupte de castigat pentru a nu fi vazuta in slabiciunea ta. E suficient sa fii acolo cu el. Nimic mai mult. Pentru restul, viata isi creeaza singura cursul firesc. Acolo rezida fericirea.

3 comentarii:

  1. Foarte frumos ! Cursiv ca un clipocit de izvor ce izvorăşte din cer şi susură printre norişori la vale... :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Timpul...
    ...am infundat palma, adanc, dureros
    si apoi am risipit nisipul,clipele
    in adierea racoroasa a noptii
    ...am adancit mainile in valuri
    siroindu-mi apoi apa peste fata,trup
    ...tot ceea ce traiam era doar trecut
    prezentul siroia,prelingea inainte de al atinge,simtii
    aveai dreptate ... doar pe jumatate
    mintea crea timpul...insa cel scurs
    niciodata cel prezent
    oricat as fi dorit sa il ating ...
    mi-am dorit sa traiesc in prezent si privind in urma mea ,urmele pasilor disparusera...apartineau trecutului
    apoi mi-am dorit sa traiesc in viitor si privind in fata mea totul era gol, nici macar nisipul pe care calcam,nici vantul,stelele...inca nu se nascusera
    aveai dreptate...
    noi cream timpul
    ..trecut...
    antarctida_life@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere