"Ce frumos trăiau cuvintele tale
"alegerile bune sau proaste de până acum" -spuneai- care ne-au adus, iată
ca într-o vrajă multicoloră
unul în faţa celuilalt
iar profunzimea cuvintelor tale avea aură
precum sfinţii.
M-am întors şi te-am căutat
în chiar ziua aceea
binecuvântată
şi te-am găsit cu sufletul strălucind
între toţi cei de la masa aceea
cum timpul a rămas stană de piatră, iar tu îmi spuneai lucruri minunate despre
căldura sufletului tău
fiinţa ta plutea ca o ploaie de diamante acoperindu-mi
inima
M-ai privit curat
şi deodată am înţeles că
în trupul tău minunat
faţa ta ireală
mângâiată de lumina palidă a încăperii
tu, tânără minune a Lumii
ai venit să-mi spui
acele cuvinte
ample
şi curate
înţelepciunea
şi minunea vie care poartă chiar numele tău frumos şi cutremurător...
"alegerile bune sau proaste de până acum" -spuneai- care ne-au adus, iată
ca într-o vrajă multicoloră
unul în faţa celuilalt
iar profunzimea cuvintelor tale avea aură
precum sfinţii.
M-am întors şi te-am căutat
în chiar ziua aceea
binecuvântată
şi te-am găsit cu sufletul strălucind
între toţi cei de la masa aceea
cum timpul a rămas stană de piatră, iar tu îmi spuneai lucruri minunate despre
căldura sufletului tău
fiinţa ta plutea ca o ploaie de diamante acoperindu-mi
inima
M-ai privit curat
şi deodată am înţeles că
în trupul tău minunat
faţa ta ireală
mângâiată de lumina palidă a încăperii
tu, tânără minune a Lumii
ai venit să-mi spui
acele cuvinte
ample
şi curate
înţelepciunea
şi minunea vie care poartă chiar numele tău frumos şi cutremurător...
...Iar vocea ta aducea în răstimpuri
dulceaţa unei minuni
împlinite
aşa cum merele toamnei se întrupează şi mângâie aerul rece
glasul tău
departe - aproape
cum îmi învăluie sufletul
în culorile lui
înmiresmate
pictând peisaje fantastice
dintr-un viitor pe care l-am visat doar
şi pe care tu- cu minunea ta
ai putut
să-l prefaci în realitate."
Cautam zadarnic misterul ,,cuvintelor albastre''.Rasfoiam tomuri de carti cautand sa intaleg...acele cuvinte albastre.In schimb cuvintele mi se derulau negru pe alb poate doar uneori ingaduind un galbui martor al trecerii timpului.
RăspundețiȘtergereAcum imi vine sa zambesc.Cautand sa intaleg, am zarit urma cuvintelor mele pe foaia alba.Erau cuvinte albastre.Cuvinte asternute,scartaitul penitei,cuvinte izvorite din mine insami,doar cuvinte albastre intre gandurile mele si foaia alba.Ce sunet, miros de cerneala, locul in care ceea ce corectezi devine o linie peste cuvinte...dar cuvantul ramane.Exact ca ceea ce spuneai chiar tu referitor la grija fata de ceea ce rostim,ceea ce doare...cuvantul albastru!
Oare unde sunt acele vremuri ale cuvintelor albastre? Cuvinte pure,sincere,exact asa cum sunt gandite,simtite,crude.Legatura dintre noi si cuvant devenind palpabila.Cuvantul asternut tremurat in lumina saraca a unei lumanari, preluind din tremurul si caldura sa. Cuvantul inecat intr-o lacrima.Doar atingandul cuvantul preia din noi insine, nascindu-se acolo pe pagina alba...
Cuvintele din suflet se nasc albastre.Nu poti darui intr-un tacanit anost al tastelor.Cuvintele aluneca din noi insine doar odata cu atingerea foii cu sufletul,mana,varful stiloului....
Doar cititorului ai este ingaduit dreptul la acele cuvinte negre, esenta translatandu-se in intalesul lor , nu mai conteaza culoarea...aceasta din urma ramanand doar in apanajul pictorilor...o alta lume poate la fel de minunata...
Nasterea cuvantului in jetul de cartus isi pierde din savoare...dar tipica a acestei veac patronat de lipsa de culoare, inecat intr-o lume tot mai gri.Ce romantice vremuri atunci cand rasfoiam cu ardoare scrisorile, cand priveam cuvintele albastre,cand forma si parfumul lor daruiau dincolo de cuvinte.Atunci cand in tremurul unui cuvant puteai deslusi emotia,dragostea,dorul...
antarctida