Nu credeam să învăţ a muri vreodată

Motto:

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Odă (în metru antic) Crezul poetic al lui Mihai Eminescu

Ideal este sa devii propriul tău psiholog obiectiv (idealul în plan uman nu poate fi atins)

Să ne acordăm o clipă de răgaz în care derulăm în minte firul anilor ce s-au scurs..Am fost oare fascinaţi de  proiecţia imaginii ideale create în interiorul eului nostru subconştient, a celui care ne-a lăsat să vibreze fiecare coardă a tremurului corpului? Tremurul care dizlocă puterea firească de concentrare şi îndreaptă gândurile spre ceva mult mai dulce..sau mult mai dulce în acel moment. Deoarece în timp totul se transformă într-o pastă mociorloasă care lasă un gust plin de amar ; nimic nu durează, aşa cum şi călătoria noastră în lume, această călătorie iniţiatică, trece precum o suflare condensată pe care de multe ori o luăm când ne lovim de blocul de aer rece. Şi atunci ne alăturăm cortegiului istoric al celor care au marcat fragmente de timp, completând şirul de puncte care alcătuiesc un univers din trecut şi prezent.

           Ne îndrăgostim cu adevărat atunci când percepem frumuseţea intrinsecă a personalităţii celuilalt , precum şi disponibilitatea indirectă a acestuia de a se plia proprilor nevoi inconştiente.(Re)cunoaşterea nevoilor reale şi adaptarea lor în plan material în stadii cât mai timpurii ale vieţii, nu face decât să ne ofere o perspectivă îmbunătaţită de a lua acea gură de realitate crudă, de a ne dezvolta capacitatea de a citi intenţiile altora, cu acceaşi intensitate cu care percepem expectaţiile noastre. Este totodată o potecă de trasare a unor scheme imaginare care să specifice clar barierele între ceea ce este dezirabil şi realizabil pentru noi, şi ceea ce nu.                            
          Ar trebui să fim mai indulgenţi adesea cu propriul nostru suflet, şi să îl lăsăm să se odihnească într-un echilibru în care nu se simte constrâns pentru  a face ceva, doar din necesitatea impusă de rigorile lumii sociale, ci de a-şi aerisi mai degrabă căile pentru a putea accede pe un plan mai înalt - la nivel spiritual.                                                                 Ironic cum încerc să găsesc o justificare şi să arunc blestemul asupra caracterului uman. Cum încerc să compun un tipar general valid şi extrapolez  aceste stări asupra tuturor, folosiind pluralul, pe când nu fac altceva decât să îmi clarific discuţia pe care o port cu mine, de 21 de ani încoace [...] Aşadar, toate cele scrise mai sus, trebuie percepute ca : eu + acţiunile mele. Să închid mai bine această carte pe moment, sau să o suspend acestei clipe, spre care ma voi întoarce după ce finalizez proiectele ce trebuie realizate din sertarul cu doza mea de realitate cotidiană.

                                     „pe mine Mie redă-mă!”